Aşa, se vede, a vrut Dumnezeu ca Li-dia să fie cea mai mare dintre cele patru fete şi doi băieţi ai Nadiei şi ai lui Toader Furtună din satul Hiliuţi, raionul Râşcani şi tot ea să fie lelea pentru cei care veneau după dânsa. Dar cine nu ştie? că acest supranume, Lelea, în ierarhia fraţilor şi surorilor înseamnă o doză de mai mult respect, dar totodată te şi obligă într-un fel ca să-ţi asumi anumite responsabilităţi, oricât de copil ai fi, să dai dovadă că eşti„mai matur" în luarea unei decizii sau în aplanarea unei neînţelegeri... Iar într-o familie cu mai mulţi copii, ai de toate: şi război, şi pace, şi dragoste, şi chelfăneală. Cine n-a avut lele sau bade, acela nu a simţit „ochiul de veghe" şi rolul de educator şi de îndrumător al mai-marelui. Mai ales, când părinţii sunt ocupaţi cu alte munci şi nu-s acasă, printre copii.
Iată, bănuiesc, de unde porneşte acest sentiment de lider, de om al deciziilor, responsabil şi de acţiunile altcuiva, sentiment care, cum se vede, o însoţeşte de-a lungul vieţii pe Lidia Furtună, devenită Sitaru, după soţ.
- Păi, cum altfel? Sunt de la nordul Moldovei şi poarta mea trebuie să fie cea mai frumoasă! o zice, fără a sta pe gânduri, doamna Sitaru.
La Biblioteca raională a păşit cu dreptul. În calitate de metodist. Apoi a fost numită director adjunct, ca în 1986 să ajungă la cârma acestei instituţii, continuând studiile universitare la fără frecvenţă.
Când s-a văzut în funcţia de director, lasă pe Lelea că ştie ea ce trebuie de pus la punct: s-a apucat de reparaţii, de elaborarea diferitor proiecte, de modernizarea în general a instituţiei.
În colaborare cu Biblioteca judeţeană Piatra Neamţ lucrăm la realizarea biobibliografiilor unor personalităţi marcante din ţinutul Orhei: Alexandru Donici, Andrei Lupan, Dumitru Matcovschi, Mihail Garaz... şi la elaborarea unui Dicţionar al personalităţilor. De asemenea, în colaborare cu Biblioteca „G.T. Kirileanu" din Piatra Neamţ, în cadrul Bibliotecii „Alexandru Donici" din Orhei a fost deschisă o filială de carte românească ce numără astăzi 20 000 de volume.
Fără îndoială, acestea sunt doar câteva dintre multele dovezi ce ne vorbesc de la sine că doamna Lidia Sitaru a dat frâu liber elanului faptelor bune, nu şi-a cruţat nici tinereţea, nici familia şi nici sănătatea, poate, vrând să se impună cu demnitate în slujbă oamenilor, culturii, prin a face faţă lucrului încredinţat. Şi e tot atât de adevărat că orice pas înainte, a costat-o... Şi o costă. Însă n-ai ce face: aşa-i pe lumea asta - lumânarea, ca să lumineze, trebuie să ardă...
Azi Biblioteca raională din Orhei, cu cele cinci filiale ale ei, are înscrişi 12 mii de cititori, care de cel puţin 25 de ori pe an se bucură de serviciile acestei instituţii. În anul trecut, bunăoară, aici s-a procurat literatură, ziare şi reviste în sumă de 150 mii lei. Şi aici osârdia directoarei şi-a spus cuvântul...
Ca să ţină mereu focul în vatră aprins, mai în toată sâmbăta şi duminica Lidia Si-taru e „la datorie".
- Îmi place să fiu gospodar: cu mână de femeie, dar şi de bărbat, când e nevoie, mărturiseşte doamna Sitaru. Acasă soţul (mai dă Doamne aşa soţ!) mă înlocuieşte ades şi... porăieşte singur la bucătărie.
Închipuiţi-vă că nu aş fi venit, chiar sâmbăta trecută la lucru, cine avea să repare acoperişul unde curgea? Dar aşa, am topit nişte smoală şi, împreună cu încă un muncitor, am turnat-o, unde a fost nevoie. Doar se ştie că statul nostru repartizează cu ţârâita, cei mai puţini bani pentru „susţinerea" instituţiilor de cultură. Nu-ţi dă, ferit-a Sfântul nici pentru un pix.
Ce să vă mai spun? După 17 ani de studii, pentru a deveni bibliotecar, şi având o carieră de-o viaţă pe acest făgaş, am ajuns să primesc un salariu de ceva mai mult de o mie de lei pe lună. Iar subalternii mei - au o leafă şi mai mizeră. Cum să trăieşti şi cum să te descurci de nevoi? Slavă Domnului că măcar feciorul Ghenadie a scăpat la pâinea lui... Vadim, mezinul, e încă student, anul IV, la biblioteconomie şi asistenţă informaţională. Trebuie ajutat... Are talent şi ar putea să continue ceea ce am început eu...
Da, mi s-a oferit şansa de a pleca peste hotare, la bani mai buni, dar n-am putut s-o fac... Cum să plec? Cum să las ceea ce am clădit o viaţă? Îmi pare rău... Cât face numai colectivul? E o zestre de profesionişti. Să-l las, când simt că are nevoie de mine, ar fi un păcat...
Dar mai este ceva la mijloc, ştiut de toată lumea: Lidia Sitaru nu are în sânge microb de sclav, microb de slugă la străini. Ea poartă cu sine, prin ani, acel sentiment cu supranume de Lele. Cum să-şi schimbe acest statut, moştenit din copilărie încă? De-acum e târziu s-o facă. Dar nici nu mai poate s-o facă.
Neschimbată rămâne Lelea şi în dragoste de Neam şi Ţară. Şi nicicând nu întârzie să spună:
- Să ne cunoaştem trecutul, ca să ştim cine am fost, de unde venim şi cine suntem. Altminteri, de unde dragoste pentru ceea ce nu ştii şi nu cunoşti? Am chiar nişte amici, care şi-au făcut cetăţenie română, dar - blestemăţie pe capul lor! nici nu vor să audă de reîntregirea Neamului...
Eu ştiu că atunci, când ajung la Piatra Neamţ, mă simt ca acasă, chiar într-un fel, mai bine ca acasă. Trece un fior prin mine... de dragoste, de bucurie, de admiraţie şi de mândrie că fac parte din acest neam, că sunt lumină şi umbră a acestui pământ.
Dumnezeu ne-a dat o Ţară ca un colţ de rai, pe care Papa Ioan Paul al II-lea a numit-o Grădina Maicii Domnului...
În anul 1992 şi acolo, la Piatra Neamţ, erau nişte biblioteci ca vai de ele. Dar acum? În dreapta Prutului bibliotecile sunt considerate valori naţionale. Care-i însă atitudinea autorităţilor noastre faţă de acest patrimoniu? Despre ce am putea vorbi la acest capitol, dacă un primar nu dă un bănuţ pentru un ziar, ci îi cheltuie pe benzină, ca să meargă, cu treabă şi fără treabă, la raion?!
A cui e vina că în localităţile noastre atâtea grădiniţe nu activează? A cui e vina că au fost distruse toate librăriile săteşti, Luminiţele de pretutindeni şi azi avem doar o librărie particulară? Atâta-i tot ce merită un Neam - să fie ţinut în sărăcie, în întuneric şi fără un steag de cultură?
În faţa Bibliotecii raionale din Orhei se înalţă monumentala figură a domnitorului Moldovei Vasile Lupu. Trecând prin preajmă, întârzie cu ochii, călătorule, şi ia aminte cuvintele acestui mare şi luminat voievod, crestate în postamentul monumentului: „Cel ce-şi vicleneşte moşia şi neamul, mai rău decât ucigaşii de părinţi să se certe."
библиотекарь Республиканской очно-заочной
Средней школы для слабо слышащих и глухих детей
Сообщения
Комментариев нет:
Отправить комментарий